RUGACIUNEA UNUI DAC, de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

„Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece”. (LUCEAFARUL)


ORIZONTAL : 1) Apărută în 1879, poezia în care eroul are vocaţia cunoaşterii integrale, debutează cu versul: Pe când nu era… , nimic nemuritor – Corpuri cereşti: cerul, văzduhul, lumea toată, care participă la universul cosmogonic eminescian. 2) Înţelegând sensul condiţiei umane, eroul eminescian se izolează şi acceptă de bună voie suferinţa şi jertfa: Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroana scumpă, / Ce-o să… cânii, ca inima-mi s-o rumpă – … şi făr’ de lege de voi muri, atunce / Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce. 3) Mihai Eminescu – Poetul încearcă să abolească spaţiul şi timpul: Nici sâmburul luminii de… dătător, / Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna, / Căci unul erau toate şi totul era una – Privitor la Demiurg: Şi el… dete ochii să văd lumina zilei. 4) Poezia Trecut-au… (neart.) – Stropită – În vuietul de vânturi auzit-… al lui mers / Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers. 5) Şi inima-mi… -au cu farmecele milei – Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc / Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. / Să cer a tale daruri, genunchi… frunte nu plec. 6) Prefix pentru „împreună” – Spicuim din Freamăt de codru: … cântă, mierle, presuri -/ Cine ştie să le-asculte?(neart.) – Aplauzi! 7) Notăm interdicţiile pe care le asumă eroul: Ca-n orice om din lume un duşman mi… naşte, / C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte, / Căci chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o – Iar celui ce cu… mă va izbi în faţă, / Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă! – În plen! 8) Stau la intrare în Cişmigiu! – Nete! – Hyperion, Zamolxe, Decebal, Dochia ş.a., în operele lui Eminescu. 9) Familiară, cordială, cum e mărturisirea dacului – Resemnaţi! 10) Gonit de toată… prin anii mei să trec – Eroul e un cercetător pasionat al adevărurilor cosmice: Pe-… erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: / Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? 11) Titus (pop.) – A expune, de pildă un şir de idei cosmogonice (fig.). 12) Privitor la etică – Ecourile lecţiei supreme, învăţate din obstacolele ridicate de o societate mărginită, răsună în apoteoza celui Atotputernic: El singur zeu stătut-au… de-a fi zeii / Şi din noian de ape puteri au dat scânteii(art.).

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Că pot să-mi blestem… , pe care am iubit-o, -/ Când ura cea mai crudă mi s-ar părea amor / Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor – Eroul se autocondamnă: S- … orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă, / Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă. 2) Despre Demiurg: El zeilor dă suflet şi lumii fericire, / El este-al… izvor de mântuire – Din Sonete: Şi eu astfel mă… din jeţ pe gânduri, / Visez la basmul vechi al zânei Dochii. 3) … cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? – Pseudonim al lui Avram Imbroane, publicist din Banat (1880-1938) – Dacul îşi exprimă dorinţa de a fi gonit de toată lumea: Pân’ ce-oi… că ochiu-mi de lacrime e sec. 4) Radioteleviziune (siglă) – Pipe! – Nevrednice! 5) Din Mai am un singur dor: Pătrunză talanga / Al serii rece vânt, / Deasupra-mi… sfânt / Să-şi scuture creanga – Ş-acela între oameni devină cel… / Ce mi-a răpit chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi. 6) Din apelul către oameni: Cântare… -i, / El este moartea morţii şi învierea vieţii. – Bine! 7)El singur zeu… -au maintede-a fi zeii – Remarcăm izolarea poetului în Singurătate: Cu perdelele lăsate, / Şed la… mea de brad, / Focul pâlpâie în sobă, / Iar eu pe gânduri cad. 8) Poezia … de fragedă – Capodopere eminesciene, de exemplu. 9) Sere! – În încheiere eroul exclamă: Spre ură şi blestemuri… vrea să te înduplec, / Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă / Şi-un stingerea eternă dispar fără urmă! – Ere! – Urne! 10) Din Strigoii: Zâmbiră între dânşii bătrânii… prieteni / Şi singuri ne lăsară – Ion Agârbiceanu – Împodobit, decorat. 11) Potrivire a ultimeleor sunete din versuri, de fel „pereche” în poezia din titlul nostru – Cioc. 12) Eroul îl proslăveşte pe Demiurg: El este-al omenimei izvor de mântuire: / Sus… voastre! – Să blesteme pe-oricine de mine-o avea… , / Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.

Dicţionar: APL, CIS, RSM, IMB, RTV, PIP, URN.

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

ALTE CAREURI CU EMINESCU

Consultarea textului

 

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viata datator, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Caci unul erau toate si totul era una; Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata, Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi? El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii Si din noian de ape puteri au dat scânteii, El zeilor da suflet si lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mântuire: Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i, El este moartea mortii si învierea vietii! Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei, Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers, Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos: Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos! Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila, Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila, S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda, Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida, S-acela între oameni devina cel întâi Ce mi-a rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec, Pân' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec, Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste, C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste, Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o, Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o - Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor... Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor. Strain si far' de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce, S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa, Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa, Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata, Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata! Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc. Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec, Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec, Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

          E vorba despre cel mai amar dureros dintre poemele eminesciene pe tema mortii.
Tema numita se combina cu aceea a demonismului. Glasul dacului e incarcat de revolta impotriva unei divinitati care si-a abandonat creatia. Zamolxe, zeu peste toti zeii, anterior tuturor zeilor, “este moartea mortii si invierea vietii''. In seria de superlative ce evoca atotputernicia zeului “carui plecam a noastre inemi” e prea putin voalata ironia muritorului care se simte supus si creatie neimplinita, incompleta a divinitatii.

 Metafora e figura cea mai expresiva in realizarea profilului divinitatii: “El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii / Si din noian de ape puteri au dat scanteii, / El zeilor da suflet si lumii fericire, / El este-al omenimei isvor de mantuire...”
Acestui zeu impasibil si rece i se adreseaza dacul in ruga sa: “Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos! / Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila, / Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila, / S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma rada... “
Mortificarea pe care o solicita cel care se roaga aici se naste dintr-o “veche si grea ura” fata de zeul care si-a abandonat creatia, a lasat-o la indemana soartei aleatorii.
Aspiratia spre nefiinta - vis luminos in conceptie dacica - a devenit o iluzie, calea spre nemurire ramanand inchisa, rezervata doar divinitatii insesi. Constatand ca legea universala pusa la temelia alcatuirii lumii umane e vointa de a fi, dacul stie, implicit, ca imperiul infinit al mortii ii va ramane interzis. Dincolo de pragul existentei telurice, moartea se identifica, in schimb, perpetuului izvor, generator de vieti.
      O durere iremediabila, congenitala, alunga fiinta din spatiul lumii create de zeul egoist. Si un refuz absolut, dus pana la nevoia de autoflagelare, o rasturnare a gestului demiurgic datator de viata presupun negarea divinitatii: “Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec, / Sa simt ca de suflarea-ti, suflarea mea se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma.

 

Solutia careului: Revedere

1 C	2 O	3 N	4 T	5 R	6 A	7 S	8 T		10 U	11 T	12 A
2 O	N		R	E	P	E	T	I	T	I	E
3 D	U	N	A	R	E		Z	N	I	N
4 R		A	I		L	E		E	L	E	V
5 U	A	T		R	E	V	E	D	E	R	E
	S	U	N	A		A	L	I		E	N
7 V	A	R	A		C		E	T	A	T	E
8 E		A		C	U	R	G	E		E	R
9 S	L		N	U	M	A	I		J		A
10 N	U	C	E	T		P	A	M	A	N	T
11 I	N	E	L		L	O	C	U	L	U	I
12 C	A	R	A	R	E		A	C	E	L	E